Orchestra-3_feat

Orchestra Simfonică din Shenzhen

Orchestra Simfonică din Shenzhen a fost fondată în 1982, iar astăzi este unul dintre cele mai appreciate ansambluri din China. Se remarcă printr-un profesionalism de cel mai înalt nivel, cu un profil internațional în plină ascensiune. Violonistul Nie Bing ocupă poziția de președinte al orchestrei.

Dirijori chinezi de calibru ca Yao Guan Rong, Zhang Guoyong și Yu Feng au fost directori muzicali ai ansamblului. Christian Ehwald, profesor la Conservatorul de Muzică Hanns Eisler din Berlin, a fost director muzical al orchestrei din 2008. În 2014, Uroš Lajovic, profesor emerit de dirijat la Universitatea de Muzică din Viena, a fost numit director artistic al orchestrei, iar Christian Ehwald a primit titlul de director artistic de onoare.

Ansamblul a realizat turnee din 1987 în China, dar și în Taiwan, Hong Kong și Macao. La nivel internațional, a susținut turnee pe patru continente, în Statele Unite, Canada, Cehia, Polonia, Germania, Italia, Franța, Turcia, Africa de Sud, Singapore, Indonezia, India, Coreea, Thailanda.

În 2016 orchestra a suținut o serie de concerte în Statele Unite și Canada, cu prilejul Anului Nou Chinezesc.

Din 1994 a participat la numeroase festivaluri, între care China Art Festival (ediția a 4-a), China International Piano Concerto Competition (ediția a 3-a), China International Piano Concerto Competition, Shenzhen International Piano Concerto Competition, China Conducting Competition Concert, Beijing Modern Music Festival, National Center for the Performing Arts Festival,  Shenzhen ICIF Art Festival, Turkey Istanbul Music Festival, Izmir Music Festival, Ankara Music Festival, Mittelfest, Ravello Wagner Music Festival, Bellini Music Festival, French Dinar Music Festival și World Buddhism Symposium (ediția I). În 1997 a fost prima orchestra din China invitată să concerteze la Berlin Philharmonie și la sala de concerte Smetana din Cehia. În 2013 orchestra a fost invitată de către UNESCO să cânte simfonia Ode to Humanity la sediul UNESCO.

De-a lungul timpului ansamblul a colaborat cu nume de referință ale scenei muzicale chineze și internaționale, ca Lv Qiming, Chen Gang, Tan Dun, Ye Xiaogang, Tang Jianping, Wang Ning, Huang Anlun, Zhang Qianyi, Eric Kunzel, Li Delun, Huang Xiaotong, Chen Bianyang, Tang Muhai, Chen Zuohuang, Zheng Xiaoying, Shui Lan, Hu Yongyan, alături de dirijori renumiți ca Krill Pertrenko, Daniel Oren, Edvard Tchivzhel, Guido Johannes Rumstadt, Lior Shambadal, Husco, Michael Foster și Smart.

Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: +40 21 303 14 28; +40 21 314 68 00
Centrul Cultural Media Radio Romania
Telefon: + 40 21 303 15 02; + 40 21 303 12 66
festivalradiro@gmail.com