Orchestre National de France la Sala Radio din Bucureşti! De la Teatrul Balşoi, prin Paris, la Bucureşti, dirijorul Vassily Sinaisky va dirija concertul de închidere al Festivalului RadiRo!

Sâmbătă, 27 septembrie, Festivalul RadiRo prezintă, în evenimentul de închidere al ediţiei, concertul extraordinar al Orchestre National de France, sub bagheta dirijorului Vassily Sinaisky, cu participarea violonistului Vadim Gluzman! O companie de excepţie pentru ultima zi a Festivalului într-un program Strauss – Glazunov – Rachmaninov, un prilej unic pentru publicul din România de a asculta live, la Sala Radio, o orchestră care a făcut istorie în secolul XX!

Dacă prima ediţie a RadiRo a adus la Bucureşti, în 2011, Orchestre Philharmonique de Radio France, în acest an invitatul special al Festivalului este Orchestre National de France, ansamblul simfonic principal al postului public de radio din Franţa. Fiind prima orchestră simfonică fondată în capitala franceză în 1934, Orchestre National de France a realizat în cursul timpului, în premieră absolută, interpretări ale unor lucrări care au devenit legendare pentru istoria muzicală a ultimului secol, sub conducerea unor dirijori ca Sergiu Celibidache, Lorin Maazel, Kurt Masur sau Charles Dutoit. Astăzi, orchestra a aniversat recent 80 de ani de existenţă, continuă să abordeze un vast repertoriu simfonic, de la marii compozitori francezi la muzică contemporană, şi este una dintre cele mai active orchestre radio europene.

La pupitrul Orchestre National de France, pentru concertul de închidere al RadiRo 2014, se va afla dirijorul Vassily Sinaisky, care a condus orchestra Teatrului Balşoi din Moscova până în 2013. Excelenta reputaţie de care se bucură Vassily Sinaisky în peisajul muzical internaţional este legată de contribuţia sa la relansarea celebrei orchestre a Teatrului Balşoi, în 2010, după 5 ani de pauză pentru lucrări de restaurare. Sinaisky este şi un dirijor de operă de mare vocaţie, apreciat pentru elasticitatea, precizia şi profunzimea interpretărilor sale muzicale.

Violonistul Vadim Gluzman este solistul ultimei seri RadiRo 2014, un muzician despre care specialiştii spun că readuce la viaţă tradiţia violonistică a secolelor XIX şi XX. Vadim Gluzman cântă pe o vioară Stradivarius Leopold – Auer din 1690, a fost susţinut de Isaac Stern la începuturile carierei sale muzicale şi este în prezent un violonist foarte solicitat în Statele Unite şi Europa.

Ediţia a II-a a Festivalului RadiRo, organizat de Radio România, se desfăşoară în perioada 20 – 27 septembrie şi aduce în premieră în România 5 orchestre radio europene, solişti şi dirijori de renume din Europa şi SUA. Directorul de onoare al Festivalului este dirijorul Cristian Mandeal. Ediţia din 2014 a Festivalului RadiRo este dedicată compozitorului german Richard Strauss, de la cărui naştere s-au împlinit recent 150 de ani.

Pentru informaţii detaliate despre programul şi invitaţii acestei ediţii vă rugăm să accesaţi pagina web a festivalului, radiro.srr.ro şi pagina de Facebook https://www.facebook.com/radiro.festival. Persoană de contact: Irina Ungureanu, telefon: 021 303 15 27, mobil: 0749 123 910, e-mail: radiro@srr.ro, irina.ungureanu@radioromania.ro.

Biletele la concertele Festivalului sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.